Portarul echipei Steaua, Ciprian Tătărușanu, a devenit inapt pentru partida cu Șerif Tiraspol, de joi, din grupa H a Ligii Europa, în urma unui incident minor din cantonamentul echipei, care s-a soldat cu spargerea unui geam, informează site-ul oficial al clubului.
Atât Tătărușanu, cât și Ghionea au suferit răni în urma accidentului. Portarul a suferit o plagă deschisă profundă la nivelul buzei superioare și la maxilar, provocată de un ciob de sticlă care a ricoșat în urma spargerii geamului. Jucătorul a fost trimis de urgență la spital. În urma investigațiilor, s-a constatat că Tătărușanu se află în afara oricărui pericol, însă a devenit indisponibil pentru jocul cu Șerif Tiraspol.
Sorin Ghionea a suferit o plagă la nivelul frunții și a fost suturat la stadion. Căpitanul Stelei este apt de joc și va incepe partida ca titular.
Meciul Steaua – Șerif Tiraspol va avea loc, joi, de la ora 22.05, și va fi transmis de Pro TV. Partida se va disputa fără spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER